Pe Valea Putnei

Ocolim inspirat Focsaniul si luam calea muntelui, pe valea Putnei, spre Vidra, Negrilesti si Lepsa, un traseu de toamna printre paduri si pajisti ruginite pe versantii deschisi deja spre iarna care se simte deja anuntandu-se dinspre Intorsatura Buzaului. O multime de pensiuni, rasarite ca ciupercile dupa ploaie, ne invita sa poposim, semn clar ca muntenii, cu munca si truda, dar si cu padurea care le cade inca din spatele gospodariei, cu oile si vitele care coboara de sus, de la stane, au fost cumva mai protejati de vremuri, de colectivizari si alte vremelnicii.

Surprinzator pentru Romania, soseaua e buna, gropile destul de rare iar Putna nu pare predispusa la iesiri din matca. La Lepsa, casele aduc mai mult a vile, gospodariile chibzuite se ghicesc dupa garduri si portile monumentale, generoase, cat sa incapa pe ele un car plin ochi cu fan, strans cu truda din pajistile montane. Oprim de-un popas la miezul zilei, de-un pranz la pensiunea unui localnic, bucuros de oaspeti, desi nu eram chiar singurii clienti.

La Barlogul Ursilor am gasit un restaurant familial, retras, cu vedere la muntii Tisaru, aproape de Cheile Tisitei si cascada Putnei, cu mancaruri de casa, traditionale, gatite numai cu produse locale, absolut naturale, de la tuica de pruna facuta in cazanul propriu si pastrama de oaie facuta la stana, borsul de gaina crescuta in curte si friptura de porc crescut cu jir si ghinda, pana la painea coapta in cuptorul din curte si vinul asezat in beci, de anul trecut; pe final, dupa clatitele cu urda si marar, gazda a recunoscut ca, in adevar, cafeaua nu e chiar din gospodarie.

Valea Putnei

Lasam in urma Lepsa si puzderia incredibila de pensiuni si oportunitati turistice, parasind Parcul national Putna, intrand si mai abrupt in serpentinele montane, spre statiunea Soveja. Sigur ca toamna in padurile de fag, ruginite in toate nuantele pastelabile, este mai mult decat frumoasa, mai ales ca vechiul drum forestier, destul de bine intretinut, nu este foarte circulat.

De pe culme, coboram spre Soveja, o statiune cunoscuta prin celebritatea fostei manastiri cu acelasi nume, ctitorita de Matei Basarab, din care mai functioneaza acum doar biserica cu hramul “Nasterea Domnului”, alaturi de mausoleul eroilor din Primul Razboi Mondial si cimitirul ostasilor germani. In rest, statiunea pare usor pustie, abandonata, putini turisti printre localnicii care par mai preocupati de venirea anotimpului rece, de vite si de treburile casei. In schimb, la Soveja este liniste si calm, aerul serii vibreaza a fum de lemn, uscat si pregatit sa gateasca o cina pe cinste.

Cam cum gasit si noi, pana urma, gazduire la o pensiune inedita, de fapt in odaia de oaspeti din casa unei gospodine vrednice, care ne-a primit cu bratele deschise. Drept pentru care ne-a si pus la masa, stiind dumneaei ca drumetul e mereu flamand si insetat.