Experienta mea cu magazinele online, in special DC-Shop

Acum 3 zile m-am apucat sa caut magazine online pentru desktopul pe care vroiam sa-l cumpar, desi inca nu ma hotarasem ce vreau. Miercuri ma hotarasem ce sistem si monitoare vreau, asa ca m-am apucat sa vad cum sunt stocurile magazinelor si doar la DC-Shop am gasit componentele pentru sistem, asa ca am comandat unitatea si mai ramaneau monitoarele.

Acum sa le iau pe fiecare in parte:

DC-Shop – Am comandat, in 30 de minute m-au sunat ca nu aveau carcasa pe stoc si mi-au spus ca sursa pe care o avea incorporata ( 400W ) e prea slaba pentru componentele pe care le-am ales si m-au asteptat in telefon pana am gasit alta carcasa + sursa. In plus, i-am rugat ori sa mi-l asambleze ei in ziua respectiva ori sa ma duc eu sa iau componentele si sa-l asamblez singur, pentru ca aveam treaba in zona si nu vroiam sa ma mai duc si a doua zi. Au promis ca fac tot posibilul, dar nu stiu sigur. Asta se intampla pe la ora 13, iar la ora 15 am comandat si monitoare de la ei, veti vedea de ce. La 15, cand m-a sunat tipa sa confirm monitoarele, am intrebat-o daca pot sa-l iau in ziua aia si a zis ca la 16:30 ma suna sa-mi spuna. Si la 16:30 m-a sunat si mi-a zis ca pot sa ma duc sa-l ridic ca e gata si asa a fost. Din pacate, a doua zi dimineata s-a ars placa de baza, asa ca am mers cu ea la garantie. Nu stiam exact ce s-a stricat, asa ca am stat aproximativ 45 de minute cu tipul de la garantie sa vedem care e problema. Dupa ce-a gasit problema a vorbit cu cea care-mi luase comanda sa-mi schimbe placa de baza pe loc ( nu, nu i-am dat nimic ) si in 30 de minute PC-ul era asamblat cu noua placa de baza si functional. E a 4a comanda pe care-am facut-o la DC-Shop in ultimele 2 luni si care s-a desfasurat fara nici o problema majora. Singura problema a fost in Decembrie, cand am comandat un desktop si pe drum a iesit cablul de la hard, probabil nu-l bagasera bine. Dar stiu sigur ca-l bagasera pentru ca mi-au instalat Windows Vista.
ShopIT – Ma hotarasem sa cumpar 2 monitoare de 24 sau 26″ si ShopIT e la 5 minute de mine, asa ca am sunat la ei sa vad daca au ceva pe stoc, pentru ca pe site scria “stoc limitat” la toate. La telefon mi-au spus ca trebuie sa astept intre una si 3 saptamani pentru orice model de monitor Samsung de 24 si 26″, asa ca am continuat sa caut. In plus, cei din call center mi-au vorbit in scarba ( am sunat de 2 ori ) si unul mai avea putin si ma injura ca nu i-am spus codul produsului bine. Trebuia sa spun codul lor, nu codul producatorului.
EvoMag – Am sunat la ei sa vad daca au pe stoc si mi-au zis ca ma suna ei sa-mi spuna. Dupa 3 ore, am sunat tot eu sa-i intreb si-au zis sa astept telefonul. Aveau pe stoc ( disponibil a doua zi ), dar m-au sunat prea tarziu, dupa deja ma saturasem sa astept dupa ei si am comandat de la DC-Shop.
eMag – Si ei aveau monitoarele in “stoc limitat”, am sunat si le vandusera pe toate.
Nu mai tin minte toate magazinele la care am sunat, dar unii imi ziceau “da, il avem pe stoc, dar e disponibil in 2-3 saptamani”. Le-am inchis direct pentru ca mi se pare bataie de joc, era mult mai bine daca-mi ziceau ca e in stocul distribuitorului, furnizorului etc.

In concluzie, DC-Shop m-a surprins cu totul si nu, asta nu e un articol sponsorizat, dar merita toate laudele. ShopIT are niste servicii si angajati care lasa de dorit. eMag mi-au spus foarte frumos ca s-au vandut si de la ei am facut multe comenzi pana acum, toate fara nici o problema. Am avut si ceva in garantie, care tot ok a fost si urmeaza sa ma mai duc cu un GPS la ei, fiindca face figuri touchscreen-ul.

Celelalte magazine online isi bat joc de clienti si, in stilul asta, au zilele numarate.

Sa copiezi e nesimtire, sa-ti inchizi siteul pentru ca esti copiat…

Blog.Teoretic.com e unul dintre multele bloguri din .ro cu un tupeu incredibil, care copiaza si nu se da inapoi nici la rugamintea autorului articolelor.

StiintaAzi e siteul care a fost copiat de respectivul si a hotarat sa inchida siteul, pentru ca n-a vrut sa inceteze.

Mi se pare o prostie din partea amandorura, numai ca la primul e inclusa si nesimtirea.

Ce am putea face noi pentru a imbunatati calitatea internetului si pentru a misca un deget spre o experienta web mai placuta ? Sa ne concentram resursele pentru a-l ajuta pe Aditza de la StiinaAzi sa-si faca dreptate. E adevarat ca asta nu ar scapa internetul de spammeri si plagiatori, dar i-ar speria putin si rau nu poate fi.

 

RoBlogFest 2009, cu intarziere

Am vrut sa scriu postul asta de cand am ajuns acasa de la RoBlogFest, dar nu m-am simtit bine, nu am avut timp. In fine, il scriu acum, cu ceva intarziere.

Am fost, am vazut, dar nu am prins decernarea premiilor pentru ca m-am simtit cam rau si am plecat inainte sa inceapa. Totusi am vazut filmarea de pe ProTv la Zoso si, chiar daca vad in fiecare zi comentariile de pe blogul lui si ale altora, cum e injurat, huiduit, invidiat, ma asteptam ca aceia sa fie simpli trecatori care au auzit de el, nu bloggeri. VisUrat a fost facut in toate felurile deoarece a castigat cam multe premii, folosind o metoda cam imorala, dar legala si care n-a incalcat regulamentul concursului. Pana la urma, oare cati nu si-au rugat toti prietenii sa se inscrie pe site pentru a-i vota, fara ca acestia sa stie despre ce e vorba ? Probabil majoritatea.

Concursul nu a fost si nici nu ar putea fi corect, nici din punctul de vedere alvoturilor deschise, nici al juriului, pentru ca fiecare isi vede de interesele lui si nimeni nu e obiectiv, mai ales ca a ajuns atat de popular RoBlogFest-ul.

Oricum, nu de asta am fost acolo, nu eram foarte interesat cine castiga si mai ales nu eram atat de nerabdator sa vad live. A fost o oportunitate foarte buna de a socializa si m-am intalnit cu foarte multi pe care nu-i mai vazusem de mult timp, am cunoscut multa lume noua. Doua lucruri m-au deranjat si anume ca toti erau beti si eu beam apa plata, pentru ca (2) ma simteam rau.

M-am intalnit cu:

Andrei , pe care nu-l mai vazusem de 4 sau 5 ani.
Adrian Ciubotaru , al carui site ma enerveaza, pentru ca in favicon se uita intr-o parte, iar in header in cealalta.
Bobby Voicu , care si-a lasat plete.
Adrian Soare , caruia trebuie sa-i dau o bere apa plata.
Tibi Puiu , care a intarziat cateva ore.
Marian Dumitru , care a intarziat si mai multe ore.
Miruna , care e la fel de blonda.
Alexandru Negrea , care isi cam baga unghia in gat din motive pe care n-as vrea sa le enumar acum. Important e ca incerca sa mi-o bage si mie. Unghia!
Nihasa , oare e cineva care nu s-a intalnit cu el ?
Laurentiu Buica
Altii pe care nu mi-i amintesc
Am cunoscut pe:

Costin , care mi-a explicat ce inseamna IBU, dar deja am uitat.
Victor Kapra , pe care-l respect pentru ca-i place berea, dar si din alte motive, acesta fiind cel mai important.
Ramona , nu garantez ca asta-i linkul bun.
etc., nu mai tin minte
Cand o sa-mi amintesc, o sa ii adaug pe lista. Imi cer scuze celor pe care i-am uitat.

Google Testeaza Publicitatea Bazata pe Interes

De azi, Google Adsense incepe sa afiseze reclame bazate pe actiunile utilizatorului si nu doar pe context, ca pana acum. Google numeste asta publicitate bazata pe interes si momentan doar o mica parte din useri vor fi inclusi in test.

Din pacate pentru ei, nici au apucat sa anunte bine faptul ca noul sistem se va baza pe cookies, ca deja au inceput controversele asupra informatiilor private pe care Google le strange prin intermediul cookies-urilor. Dar au gasit o solutie si permit utilizatorilor sa stearga informatiile pe care le-au strans despre ei sau sa le dezactiveze de tot, renuntand totodata la noul sistem de publicitate.

Se zvonea de mult si era destul de clar ca asta e intentia lor, mai ales ca au acces la foarte multe date despre utilizatori, prin cookies, Chrome, Reader, Analytics. Ca idee pare buna, dar ramane de vazut implementarea ei si cat de relevante vor fi reclamele. Cat despre frauda, cred ca ar putea creste si deja ma gandesc la cateva metode posibile.

Mashable, Disqus si UberVu Lanseaza Social Media Comments

Mashable si-a anuntat azi parteneriatul cu Disqus si UberVU, prin care vor prelua comentariile articolelor de pe siteurile de Social Media. Social Media Comments are menirea de a strange comentariile asupra unui articol de pe toate siteurile mari de Social Media si postarea lor pe siteul de provenienta al articolului.

Din punctul meu de vedere, e foarte bine sa primesti comentariile, Retweeturile si discutiile despre un post de pe blogul tau direct pe blog, decat sa vizitezi si sa cauti pe fiecare site in parte. In plus, noul parteneriat incurajeaza conversatia.

Pana acum, siteurile de pe care se preiau comentarii sunt: Blogger, Digg, Flickr, FriendFeed, Movable Type, Picasa, Twitter, TypePad, Vimeo, WordPress, YouTube.

Momentan aceasta functionalitate e exclusiva Mashable, dar se pregateste lansarea pentru publicul larg si probabil va consta intr-un plug-in pentru blog si un user pe Disqus.

Felicitari Vladimir Oane, CEO-ul UberVu.

Marketing Stunt-ul de Luni (3)

Cazinoul online GoldenPalace avea nevoie de o strategie de marketing neconventionala, neavand voie sa-si faca publicitate in media traditionala. Asa ca in 2004 au cumparat un sandwhich partial mancat, pentru $28,000. Dar nu faptul ca au cumparat un sandwhich mancat partial a fost strategia, ci faptul ca imaginea Sfintei Maria parea imprimata in paine.

Stirea despre achizitia cazinoului a aparut in media din intreaga lume, exemplu fiind USA Today, BBC, CNN, FOX, MSNBC, China Daily. Cei $28,000 pe care i-au platit pentru sandwhich sunt nesemnificativi, in comparatie cu costurile de publicitate pe care le-ar fi platit in atatea publicatii. Vazand ce succes au avut cu respectiva strategie, au profitat de ea si au cumparat grillul in care a fost gatit sandwhichul, iar apoi au vandut tricouri cu imaginea Sfintei Maria imprimata pe sandwhich. In continuare au dus sandwhichul intr-un turneu mondial, dupa ce l-au declarat sfant si au organizat chiar un campionat de mancat sandwhichuri anul urmator. Toate astea le-au adus o publicitate extraordinara, aparand foarte des in media.

Ma Pregatesc de Lansari

O data la cateva zile verific, updatez si pun prioritati la ideile care au ramas pana acum doar in faza de proiect. Incerc pe cat posibil sa ma limitez si sa nu ma apuc de foarte multe odata, pentru ca am mai incercat in trecut si bineinteles ca am esuat din lipsa de resurse umane, materiale etc. Acum am pus baza proiectelor de care m-am ocupat in ultima vreme, nu mai e nevoie sa ma implic foarte mult, deci pot sa merg mai departe si sa ma apuc de cateva din cele 70 de proiecte pe care le am in plan.

Asta a vrut sa fie un mic teaser, va tin la curent.

Marketing Stunt-ul de luni (2)

Pe 23 august 2006, StarBucks a trimis angajatilor din America un email cu un cupon pentru o cafea cu gheata gratuita si i-a incurajat sa-l trimita mai departe rudelor si prietenilor. Problema a aparut cand cuponul a fost trimis la foarte multe persoane, StarBucks neluand in calcul aceasta posibilitate. Ei au vrut sa lanseze o campanie virala prin care sa atraga mai multi clienti, dar numarul cupoanelor le-ar fi cauzat pierderi de milioane de dolari, asa ca au anulat promotia. Bineinteles ca lucrurile nu au ramas asa si campania asta nu a fost deloc una reusita, alengandu-se si cu un proces de $114 milioane.

Pe langa pierderile cauzate de campanie, a avut de castigat si o companie concurenta, Caribou Coffee, care a anuntat ca accepta cupoanele refuzate de StarBucks si astfel si-au facut ei reclama, atragand clientii StarBucks.

Asta e un exemplu de campanie esuata, prin care StarBucks a pierdut atat bani, dar si clienti, patandu-si imaginea.

Marketing Stunt-ul de luni (1)

Cu acest post pornesc o serie saptamanala, care va aparea in fiecare luni, cu cate un marketing stunt ( cascadorie de marketing, pe romaneste ) interesant.

Taco Bell e un lant de fast food-uri care a gasit o modalitate excelenta de a-si face reclama cu ocazia zilei de 1 aprilie, 1996. Astfel, in ziarele din america a aparut stirea ca Taco Bell cumpara Liberty Bell, un monument istoric. Stirea a aparut in The Philadelphia Inquirier, Washington Post, Chicago Tribune, Dallas Morning News si USA Today.

Totul a pornit dintr-o reclama in New York Times, cu titlul “Taco Bell cumpara Liberty Bell“. Textul reclamei, tradus: “Printr-un efort de a ajuta datoria nationala, Taco Bell are placerea de a anunta intelegerea de a cumpara Liberty Bell, una din cele mai istorice comoare ale tarii. De acum se va numi ‘Taco Liberty Bell’ si va fi in continuare acesibila vizionarii publicului american. Chiar daca unii considera asta o controversa, noi speram ca actiunea noastra sa determine si celelalte corporatii la actiuni similare pentru a reduce datoria tarii.“

Ca urmare, mii de oameni s-au plans de aceasta tranzactie in Parcul National Istoric din Philadelphia, dar pana la pranz Taco Bell a recunoscut ca totul a fost doar o pacaleala de 1 aprilie. Departamentul de marketing al companiei a declarat ca aceasta campanie a fost un mare succes, fiind transmisa de 650 ziare scrise si 400 audio-vizuale, stirea ajungang la peste 70 de milioane de americani.

In prima zi, profitul companiei a crescut cu $500,000, iar a doua zi cu inca $600,000. De la acest lucru au pornit si bancuri, precum cel spus de Mike McCurri, PR-ul Casei Albe, care a spus ca Lincoln Memorial a fost vandut si va fi redenumit in Ford Lincoln Mercury Memorial.

Dupa succesul sau, legat de Liberty Bell, compania a donat $50,000 pentru intretinerea monumentului. Bineinteles ca nu toata lumea a gustat campania si au fost foarte multi care au criticat-o si au sustinut ca e de prost gust, dar in final a fost de un succes neasteptat.

Maine la AdRevolution

Maine, la ora 12, ne vedem la AdRevolution la Orange Concept Store.

ONLINE DAY

Conferinţa 1: Social Networks & Blogs

Această conferinţă încearcă să evidenţieze modul de apariţie şi cauzele care au stat la baza formării reţelelor sociale şi ale blogurilor, precum şi rolul lor în advertising în momentul de faţă. Invitaţii vor încerca să răspundă la întrebări precum: De ce este important să ai un blog personal? De ce este important să existe un blog al companiei?
La ce folosesc reţelele sociale şi care sunt cele mai folosite? Care este rolul reţelelor sociale în advertising?

Conferinţa 2: Advertising viral

Vrem să aflăm cum se porneşte o campanie on-line, implicaţiile existente, dar şi să analizăm cele mai creative virale. Vom porni prin a ne întreba: Cum a apărut advertisingul viral? Se poate crea într-adevar un word-of-mouth pe calea internetului? Sunt consumatorii “virusaţi” prin acest canal cu mesajele companiilor? Care au fost cele mai reuşite şi eficiente virale?

Pentru cei care nu stiu unde e Orange Concept Store, adresa e Calea Victoriei Nr. 41. Sper sa reusesc sa ajung la timp 🙂