Bijuterii de sezon

O specie aparte de produse, tot bijuterii in felul lor, handmade, sunt cele asociate diverselor sarbatori, pe care le personalizeaza. Aceste produse, la fel de spectaculoase, au dezavantajul de a fi oportune doar odata cu evenimentul si / sau sezonul respectiv, desi sunt destui artisti care, ulterior, le folosesc ca ornament de susutinere si decor a unor alte bijuterii handmade.

Vorbim de ornamentele pentru sarbatorile de iarna, plecand de la sosetele atarnate de semineu in care Mosul ar trebui sa-si lase cadoul sau nuiaua, apoi mai toate cele care se pun intr-o coronita de cetina dar si in brad, de la siraguri de margele sau globuri marunte, la fulgi de nea din scoici, cioburi de coral rosu si ametist, pana la micii saculeti din panza de sac grosiera, ornati de sezon, destinati cadourilor de sub pom. Am vazut multe astfel de adevarate bijuterii handmade in brazii de Craciun, fie ca este vorba de turturi de gheata, de monturi inspirate de mici conuri de brad sau ghinda cu tot cu capacel, globuri textile hasurate realizate pe baloane, pictate manual si inobilate cu pulbere aurie sau argintie. Trebuie sa recunoastem ca un brad astfel ornat iese frumos din tiparele standard, mai ales daca artistul este lasat sa completeze unitar tot decorul si ambientul de sarbatoare.

Un alt moment propice pentru bijuterii handmade personalizate este ziua de 1 martie, ziua martisorului, pentru care multi dintre artisti muncesc cu cateva luni inainte. Sunt folosite cam toate materialele imaginate, unele reciclate, in modele care tin si de traditia venirii primaverii (ghiocei, lacramioare, viorele, cosar, trifoi, berze) dar si de teme clasice, general valabile (inimoare, fluturasi, buburuze, scarabei). Poate cel mai simplu si curat martisor, lucrat si tratat cu seriozitatea spirituala a simbolisticii respective, este un simplu snur alb-rosu, din doua siraguri, de agat alb si de jad rosu. Pret de cateva zile, oferta mesterilor-artizani va sta la indemana celor care, in fiecare primavara, vor sa o vesteasca cumva: metalice, textile, din piele, lemn sau portelan, din minerale, fructe sau seminte, micile bijuterii handmade vor fi cautate si cumparate de cei care inca mai respecta traditiile.

Fara a fi evenimente care sa conditioneze comertul cu bijuterii handmade, am vazut pe piata si unele podoabe care pareau a fi legate de sarbatori mai putin romanesti, Halloween, Valentin Days, in lucrari, forme si modele specifice, dovleci facuti lampioane, schelete, steaguri de pirat, amorasi cu arcul, inimi sfaramate si tot felul de alte ciudatenii sugerate de respectivele evenimente, podoabe care din nefericire uneori intra in zona kitsch-ului si a lipsei de bun gust.

Am amintit si aceste mici bijuterii handmade de sezon, fie si pentru ca destui sunt artistii care, ulterior, le recombina in alte produse manufacturate, conferind bijuteriei finale un plus de originalitate si valoare estetica.

 

Leave a Reply